
Programările se pot face la telefon (021)233.97.76, mobil - 0720 26.00.24, de luni până vineri, între orele 8.00 şi 20.00, iar sâmbătă între 8.00 şi 13.00. În general, consultaţiile durează 20 de minute, controalele între 10 şi 15 minute, iar consultaţiile pentru sterilitate circa 30 de minute. Din motive obiective pot apărea întârzieri de 10-15 minute în timpul programului, pe care vă rugăm să le scuzaţi.
Consultaţiile sau intervenţiile terapeutice solicitate (în regim de urgenţă) în afara programului afectat unui medic sau a programului de funcţionare a clinicii pot fi acceptate sub rezerva acordului acestuia sau/şi al personalului implicat şi incumbă costuri suplimentare. |